Capitolul 25

Timpul trece şi cât ai clipi din ochi, azi a şi sosit. Sub călăuzirea Duhului Meu, toţi oamenii trăiesc în mijlocul luminii Mele şi nu se mai gândeşte nimeni la trecut şi nici nu mai ţine cont de ziua de ieri. Cine nu a trăit vreodată în ziua prezentă? Cine nu a petrecut zile şi luni minunate în Împărăţie? Cine nu a trăit sub soare? Cu toate că Împărăţia a coborât printre oameni, nimeni nu i-a simţit cu adevărat căldura; omul o priveşte doar din afară, incapabil să-i înţeleagă esența. În timpul formării Împărăţiei Mele, cine nu se veseleşte datorită acestui lucru? Pot ţările de pe pământ să scape cu adevărat? Este marele balaur roşu cu adevărat capabil să scape datorită vicleniei sale? Decretele Mele administrative sunt anunţate în tot universul, acestea instituie autoritatea Mea printre toți oamenii şi intră în vigoare în întreg cosmosul; cu toate acestea, omul nu a ştiut niciodată cu adevărat acest lucru. Când decretele Mele administrative sunt dezvăluite universului, acesta constituie şi momentul când lucrarea Mea pe pământ e pe cale să fie încheiată. Când voi cârmui şi Îmi voi exercita puterea printre toţi oamenii şi voi fi recunoscut drept Dumnezeu Însuşi, Împărăţia Mea va coborî cu totul pe pământ. Astăzi, toţi oamenii au parte de un nou început pe o nouă cale. Ei au început o viaţă nouă, totuşi nimeni nu a trăit cu adevărat o viaţă pe pământ asemănătoare cu cerul. Trăiţi voi, cu adevărat, în lumina Mea? Trăiţi voi, într-adevăr, printre cuvintele Mele? Cine nu reflectează la propriile perspective? Cine nu este tulburat de propria soartă? Cine nu se zbate în mijlocul mării de chin? Cine nu dorește să se elibereze? Sunt binecuvântările Împărăţiei la schimb cu munca grea a omului pe pământ? Ar putea fi îndeplinite toate dorinţele omului exact aşa cum îşi doreşte? Cândva, i-am prezentat omului priveliştea minunată a Împărăţiei, şi totuşi el de-abia şi-a aţintit privirile lacome asupra ei şi n-a existat nimeni care să aspire cu adevărat să intre în ea. Odată, i-am „expus” omului adevărata situaţie de pe pământ, însă el nu a făcut nimic mai mult decât să asculte şi nu a primit cu inima cuvintele care ieşeau din gura Mea; altădată, i-am spus omului despre condiţiile din rai, şi cu toate acestea el a tratat vorbele Mele drept poveşti minunate; şi nu a acceptat cu adevărat ceea ce gura Mea descria. Astăzi, scene ale Împărăţiei strălucesc printre oameni, dar cineva a „traversat munţi şi văi” vreodată în căutarea acesteia? Fără imboldul Meu, omul încă nu s-ar fi trezit din visele lui. Este el cu adevărat atât de fermecat de viaţa sa pe pământ? Chiar nu există standarde înalte în inima lui?

Cei pe care i-am predestinat drept poporul Meu sunt capabili să se Mi se dedice şi să trăiască în armonie cu Mine. Ei sunt prețioși în ochii Mei şi strălucesc cu iubire pentru Mine în Împărăţia Mea. Printre oamenii de astăzi, cine îndeplineşte asemenea condiţii? Cine este în stare să ajungă la nivelul cerut, conform cerinţelor Mele? Îi produc, într-adevăr, cerinţele Mele dificultăţi omului? Îl fac Eu, în mod intenționat, să comită greşeli? Sunt tolerant cu toţi oamenii şi le acord tratament preferenţial. Totuşi, acest lucru este valabil numai pentru poporul Meu din China. Nu este din cauză că vă subestimez şi nici că Mă uit la voi bănuitor, ci pentru că sunt practic şi realist față de voi. În mod inevitabil oamenii întâlnesc impedimente în vieţile lor, fie în ceea ce priveşte familiile lor, fie lumea largă. Şi totuşi, ale cui greutăţi au fost rânduite cu propria mână? Omul este incapabil să Mă cunoască. El are o oarecare înțelegere cu privire la înfăţişarea Mea exterioară, dar este neştiutor în privinţa esenței Mele; el nu cunoaşte ingredientele mâncării pe care o mănâncă. Cine este capabil să-Mi perceapă cu grijă inima? Cine este capabil să-Mi înţeleagă cu adevărat voia înaintea Mea? Când Mă pogor pe pământ, acesta este învăluit în întuneric, iar omul „doarme profund”. Merg prin toate locurile şi tot ce văd este sfâşiat şi zdrenţuit şi insuportabil de privit. De parcă omul este doar dispus să se delecteze şi nu are nicio dorinţă să acorde atenţie „lucrurilor din restul lumii”. Fără știrea oamenilor, cuprind cu privirea întregul pământ, şi totuşi nu văd nicăieri să fie plin de viaţă. Imediat, fac să strălucească mai departe lumina şi căldura şi privesc pământul din al treilea Cer. Cu toate că lumina cade pe pământ şi căldura se răspândeşte peste acesta, numai lumina şi căldura par să se veselească; acestea nu trezesc nimic în om, care se delectează în confort. Văzând aceasta, imediat cobor asupra oamenilor „toiagul” pe care l-am pregătit. În timp ce toiagul cade, lumina şi căldura sunt treptat dispersate şi pământul devine imediat sterp şi întunecat – şi din pricina întunericului, omul se foloseşte de oportunitate pentru a continua să se delecteze. Omul îşi dă cumva seama de sosirea toiagului Meu, însă nu reacţionează şi continuă să se delecteze cu fericirile lui de pe pământ. Apoi, gura Mea proclamă mustrarea tuturor oamenilor, iar oamenii din întreg universul sunt răstigniţi pe cruce cu capul în jos. Când pedeapsa Mea vine, omul este zguduit de zgomotul munţilor care se prăbuşesc şi al pământului care se rupe în bucăţi. Fiind trezit şi luat prin surprindere, el este uluit şi terifiat şi îşi doreşte să fugă, însă este prea târziu. Pe măsură ce pedeapsa Mea cade, Împărăţia Mea coboară pe pământ şi toate ţările sunt zdrobite, dispărând fără urmă şi nelăsând nimic în urmă.

În fiecare zi privesc chipul universului şi în fiecare zi Îmi fac noua lucrare printre oameni. Şi totuşi oamenii „lucrează dezinteresat” cu toţii şi nimeni nu acordă atenţie dinamicii lucrării Mele sau nu iau în seamă starea lucrurilor de dincolo de ei. Este ca și cum oamenii ar trăi într-un nou cer şi pe un nou pământ creat de ei şi nu vor ca nimeni altcineva să se amestece. Sunt prinşi cu toţii în lucrarea de a se delecta şi se admiră toţi în timp ce îşi fac „exerciţiile fizice”. Chiar nu este deloc locul Meu în inima omului? Sunt Eu realmente incapabil să fiu Cârmuitorul inimii omului? Oare spiritul omului l-a părăsit cu adevărat? Cine a chibzuit vreodată cu grijă asupra cuvintelor din gura Mea? Cine a perceput vreodată dorinţa inimii Mele? Oare inima omului a fost într-adevăr luată în stăpânire de un alt lucru? Multe sunt dăţile în care am strigat la om, însă a simţit cineva vreodată compasiune? A trăit vreodată cineva în umanitate? Omul poate trăi în trup, dar este lipsit de umanitate. S-a născut el în regnul animal? Ori s-a născut în cer şi posedă divinitate? Îi fac cerinţe omului, totuşi este ca şi când el nu-Mi înţelege cuvintele, ca şi când aş fi un monstru de care nu te poţi apropia şi care îi este străin. De atâtea ori am fost dezamăgit de către om de atâtea ori M-am înfuriat din pricina slabei sale realizări şi de foarte multe ori am fost mâhnit de slăbiciunea lui. De ce nu trezesc sentiment spiritual în inima omului? De ce nu inspir iubire în inima omului? De ce nu este omul dispus să Mă trateze ca pe lumina ochilor lui? Oare inima omului nu-i aparţine? Să se fi instalat alt lucru în spiritul lui? De ce bocește omul fără încetare? De ce este nefericit? De ce, când este mâhnit, Îmi ignoră existenţa? Îl înjunghii cumva? L-am abandonat în mod deliberat?

În ochii Mei, omul este stăpânitorul tuturor lucrurilor. Autoritatea pe care i-am dat-o nu a fost mică, îngăduindu-i să stăpânească toate lucrurile de pe pământ – iarba de pe munţi, animalele din păduri şi peştii din apă. Şi totuşi, în loc să fie fericit datorită acestui lucru, omul este cuprins de nelinişte. Întreaga sa viaţă este una de suferinţă, de alergătură şi de distracţie adăugată deşertăciunii, iar în toată viaţa lui nu există noi invenţii sau creaţii. Nimeni nu este capabil să scape din această viaţă goală, nimeni nu a descoperit vreodată o viaţă plină de însemnătate şi nimeni nu a trăit o viaţă adevărată. Cu toate că oamenii de astăzi trăiesc toţi în lumina Mea strălucitoare, nu cunosc nimic despre viaţa din cer. Dacă nu sunt milostiv faţă de om şi nu mântuiesc omenirea, atunci toţi oamenii au venit în zadar, vieţile lor pe pământ sunt fără rost şi vor muri în zadar, fără nimic de care să fie mândri. Oamenii din toate religiile, sferele societăţii, naţiunile şi confesiunile religioase cunosc cu toţii deşertăciunea pe pământ, şi cu toţii Mă caută şi aşteaptă întoarcerea Mea – totuşi, cine este capabil să Mă cunoască atunci când sosesc? Eu am creat toate lucrurile, am creat omenirea şi astăzi M-am pogorât printre oameni. Omul, totuşi, Îmi dă o ripostă şi se răzbună pe Mine. Oare lucrarea pe care am făcut-o asupra omului nu îi este de niciun folos? Sunt Eu realmente incapabil să-l mulțumesc pe om? De ce Mă respinge omul? De ce este omul atât de rece şi de indiferent faţă de Mine? De ce este pământul acoperit de cadavre? Este oare aceasta, într-adevăr, starea lumii pe care am făcut-o pentru om? Cum se face că i-am dat omului bogăţii fără seamăn, şi totuşi, în schimbul lor, el Îmi oferă două mâini goale? De ce omul nu Mă iubeşte cu adevărat? De ce nu vine niciodată înaintea Mea? Să fi fost într-adevăr toate vorbele Mele degeaba? Să fi pierit cuvintele Mele asemenea căldurii din apă? De ce este omul nedoritor să coopereze cu Mine? Este sosirea zilei Mele într-adevăr momentul morţii omului? Aş putea cu adevărat să distrug omul în momentul când Împărăţia Mea este formată? De ce, în timpul întregului Meu plan de gestionare (planul mântuirii), nu a priceput nimeni niciodată intenţiile Mele? De ce, în loc să țină la cuvântările din gura Mea, omul le detestă şi le respinge? Nu condamn pe nimeni, ci doar îi fac pe oameni să se liniştească şi să-şi ducă la bun sfârşit lucrarea de introspecţie.

27 martie 1992

Sursa: Fulgerul de la Răsărit