Capitolul 22

Omul trăiește în mijlocul luminii, însă nu este conștient de prețiozitatea luminii. El nu cunoaște substanța și sursa luminii și, mai mult, cui îi aparține ea. Când acord omului lumina, Eu examinez imediat condițiile printre oameni: datorită luminii, toți oamenii se schimbă și cresc și au părăsit întunericul. Eu privesc la fiecare colț al universului și văd că munții sunt înconjurați de ceață, că apele au înghețat în mijlocul frigului și că, datorită venirii luminii, oamenii privesc spre Răsărit pentru a putea descoperi ceva mai prețios – totuși, omul rămâne incapabil să distingă, prin pâclă, o direcție clară.