Se afișează postările cu eticheta lucrarea lui Dumnezeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lucrarea lui Dumnezeu. Afișați toate postările

1/18/2020

Despre toată lumea care își îndeplinește funcția

În curentul actual, fiecare persoană care Îl iubește cu adevărat pe Dumnezeu are ocazia să fie desăvârșită de către El. Indiferent dacă sunt tineri sau bătrâni, atâta timp cât își păstrează în inimi o ascultare față de Dumnezeu și o venerație față de El, vor putea să fie desăvârșiți de către El. Dumnezeu desăvârșește oamenii potrivit diferitelor lor funcții. Atâta timp cât ai făcut tot ce ți-a stat în putință și te-ai supus lucrării lui Dumnezeu, vei putea fi desăvârșit de către El.

1/16/2020

cantari crestine "Fiți atenți la soarta omenirii" Un imn al cuvintelor lui Dumnezeu

Cantari crestine "Fiți atenți la soarta omenirii" Un imn al cuvintelor lui Dumnezeu


Dumnezeu îi îndeamnă pe oamenii de toate etniile,
din toate țările și de toate meseriile:
Ascultați vocea Lui și vedeți lucrarea Lui;
fiți atenți la soarta omenirii;
faceți-L pe Dumnezeu cel mai sfânt și onorabil
cel mai înalt și singurul obiect al închinării;

Film creștin „Credința În Dumnezeu” Segment 6 - Ce înseamnă credința adevărată în Dumnezeu?

Film creștin „Credința În Dumnezeu” Segment 6 - Ce înseamnă credința adevărată în Dumnezeu?


Mulți oameni cred că a crede în Dumnezeu înseamnă a crede în Biblie și că a lucra din greu pentru Domnul este realitatea credinței în Dumnezeu. Nimeni din lumea religioasă nu poate înțelege cu adevărat ce înseamnă credința adevărată în Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „«Credința în Dumnezeu» înseamnă a crede că există un Dumnezeu; acesta este cel mai simplu concept de credință în Dumnezeu.

1/15/2020

Lucrarea Duhului Sfânt și lucrarea Satanei


Cum înţelegeţi caracteristicile duhului? Cum lucrează Duhul Sfânt în om? Cum lucrează Satana în om? Cum lucrează duhurile rele în om? Și care sunt manifestările acestei lucrări? Când ți se întâmpă ceva, acest lucru vine de la Duhul Sfânt și ar trebui să i te supui sau nu? Practicile efective ale oamenilor dau naștere multor lucruri care țin de voința umană și, totuși, pe care oamenii le consideră mereu ca venind din partea Duhului Sfânt.

1/13/2020

Film creștin „Credința În Dumnezeu” Segment 3 - Ce aduce lucrarea și arătarea lui Dumnezeu în comunitatea religioasă?

Film creștin „Credința În Dumnezeu” Segment 3 - Ce aduce lucrarea și arătarea lui Dumnezeu în comunitatea religioasă?


De fiecare dată când Dumnezeu devine trup și apare să-Și facă lucrarea, forțele malefice ale Satanei sfidează și condamnă cu sălbăticie calea adevărată. În acest fel în lumea spirituală se iscă războiul, care împarte și expune lumea religioasă. Domnul Isus a spus: „Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia” (Matei 10:34) (NTLR®). Când Domnul Isus S-a arătat și a lucrat în Epoca Harului, iudaismul s-a împărțit în multe fracțiuni.

1/12/2020

Film creștin „Credința În Dumnezeu” Segment 2 - Calea condamnată de PCC și de cercurile religioase nu este calea adevărată?

Film creștin „Credința În Dumnezeu” Segment 2 - Calea condamnată de PCC și de cercurile religioase nu este calea adevărată?


Mulți oameni caută și cercetează calea adevărată fără a pune bazele acestor acțiuni pe cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu. În schimb, ei urmăresc tendințele lumii religioase și cred că ceea ce guvernul comunist chinez și lumea religioasă condamnă nu este adevărata cale - este aceasta calea cea bună? Biblia spune: „Ştim că suntem din Dumnezeu şi că lumea întreagă zace în cel rău” (1 Ioan 5:19) (NTLR®).

1/11/2020

Întâmpinați reîntoarcerea Domnului Isus "Două Mii de Ani de Dor" muzica crestina romaneasca

Întâmpinați reîntoarcerea Domnului Isus "Două Mii de Ani de Dor" muzica crestina romaneasca


Că Dumnezeu S-a întrupat zguduie lumea religioasă,
îi conturbă ordinea,
șochează sufletele tuturor celor ce-așteaptă a lui Dumnezeu venire.
Cine nu se minunează? Cine nu tânjește după Dumnezeu?
El a umblat ani la rând printre oameni, dar omul nu cunoaște-acest adevăr.

1/10/2020

Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă „Mântuitorul S-a întors deja pe un „nor albˮ”

Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă „Mântuitorul S-a întors deja pe un „nor albˮ”


Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui. Biserica a fost întemeiată personal, în întregime de Dumnezeu Atotputernic și este condusă de El, ca Păstor.

Film creștin „Răpire În Pericol” Segment 8 - Care este deosebirea esenţială între Dumnezeu întrupat şi oamenii folosiţi de Dumnezeu?

Film creștin „Răpire În Pericol” Segment 8 - Care este deosebirea esenţială între Dumnezeu întrupat şi oamenii folosiţi de Dumnezeu?


Dumnezeu spune: „Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi rostit ca acela al omului, cu atât mai puţin poate cuvântul omului fi rostit drept cuvântul lui Dumnezeu. Un om folosit de Dumnezeu nu este Dumnezeul întrupat şi Dumnezeul întrupat nu este un om folosit de Dumnezeu; în acest caz, există o diferenţă substanţială” (Cuvântul Se arată în trup).

1/08/2020

Cantari crestine "Lucrarea Domnului continuă să avanseze" Ați călcat pe urmele pașilor lui Dumnezeu?

Cantari crestine "Lucrarea Domnului continuă să avanseze" Ați călcat pe urmele pașilor lui Dumnezeu?


Lucrarea Domnului continuă s-avanseze;
deși scopul rămâne neschimbat,
metodele Lui se schimbă constant,
și tot așa fac cei care-L urmează.
Cu cât mai multe face Dumnezeu,
cu-atât omul Îl cunoaște complet,
și-așa se schimbă firea omului
cu lucrarea Lui în armonie.

1/07/2020

Film creștin „Răpire În Pericol” Segment 5 - Cum să diferenţiem între lucrarea lui Dumnezeu şi lucrarea omului

Film creștin „Răpire În Pericol” Segment 5 - Cum să diferenţiem între lucrarea lui Dumnezeu şi lucrarea omului


În lumea religioasă, sunt mulţi care nu pot face diferenţa între lucrarea lui Dumnezeu şi lucrarea omului. Mulţi privesc lucrarea înfăptuită de cei pe care-i venerează şi admiră ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, dar privesc lucrarea înfăptuită de Dumnezeu întrupat ca pe o lucrare făcută de om. Ei nu conştientizează faptul că acest lucru ofensează firea lui Dumnezeu, că se împotrivesc lui Dumnezeu, că-L hulesc, deşi cred în El, şi că asta îi face duşmani ai lui Dumnezeu.

1/06/2020

Doar punerea adevărului în practică înseamnă să ai realitatea


A fi capabil să explici în mod ostentativ cuvintele lui Dumnezeu nu înseamnă că ești în posesia realității – lucrurile nu sunt atât de simple pe cât poate ți-ai imaginat. A fi sau a nu fi în posesia realității nu se bazează pe ceea ce spui ci, mai degrabă, se bazează pe ceea ce trăiești. Când cuvintele lui Dumnezeu devin viața ta și exprimarea ta firească, doar acest lucru poate fi considerat realitate și doar astfel se poate considera că posezi înțelegere și statură reală. Trebuie să fii capabil să reziști examinării pentru o perioadă lungă de timp și trebuie să fii capabil să trăiești asemănarea pe care o cere Dumnezeu de la tine; nu trebuie să fie o simplă imagine, ci trebuie să decurgă natural.

Film creștin „Răpire În Pericol” Segment 4 - Lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă a creat un grup de biruitori

Film creștin „Răpire În Pericol” Segment 4 - Lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă a creat un grup de biruitori


„Apocalipsa” proroceşte: „Îngerului bisericii din Filadelfia scrie-i: « […] Pentru că mi-ai ascultat chemarea la răbdare, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care urmează să vină peste toată omenirea, pentru a-i pune la încercare pe locuitorii pământului.» Eu vin curând; ţine ceea ce ai, pentru ca nimeni să nu-ţi ia cununa! Pe cel ce învinge îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai pleca din el” (Apocalipsa 3:7, 10-12) (NTLR®).

1/04/2020

O lectură a cuvântului lui Dumnezeu „Lucrarea în Epoca Legii”

O lectură a cuvântului lui Dumnezeu „Lucrarea în Epoca Legii”


Fulgerul de la Răsărit, Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a fost creată datorită arătării și lucrării lui Dumnezeu Atotputernic, q-a doua venire a Domnului Isus, Hristosul zilelor de pe urmă. Aceasta este alcătuită din toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și care sunt cuceriți și mântuiți de cuvintele Lui.

1/03/2020

Oare există Treimea?


După ce s-a realizat adevărul lui Isus devenit trup, omul a crezut acest lucru: nu există doar Tatăl în Cer, ci și Fiul și chiar Duhul. Aceasta este noțiunea convențională pe care o deține omul și anume, că există un astfel de Dumnezeu în Cer: o Treime care este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, toți într-Unul. Întreaga omenire are aceste noțiuni: Dumnezeu este un singur Dumnezeu, dar cuprinde trei părți, ceea ce toți cei înrădăcinați serios în noțiuni convenționale consideră a fi Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Doar cele trei părți făcute una sunt toate Dumnezeu. Fără Tatăl Sfânt, Dumnezeu nu ar fi întreg.

1/02/2020

Film creștin „Nu te amesteca în treburile mele” Segment 5 - Demascarea adevărului opunerii fariseilor față de Dumnezeu

Film creștin „Nu te amesteca în treburile mele” Segment 5 - Demascarea adevărului opunerii fariseilor față de Dumnezeu


Când Domnul Isus a apărut și Și-a înfăptuit lucrarea, preoții evrei, învățații și fariseii L-au calomniat, condamnat și blasfemiat cu sălbăticie pe Domnul Isus. L-au crucificat pe Domnul Isus și au interzis oamenilor să-L accepte. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat din nou. El Se arată lumii și Își înfăptuiește lucrarea. Pastorii și bătrânii cercurilor religioase se opun și condamnă din nou cu sălbăticie lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, blocând credincioșii prin orice mijloace să-L accepte pe Dumnezeu Atotputernic.

1/01/2020

Film creștin „Nu te amesteca în treburile mele” Segment 4 - Fariseii care L-au țintuit pe Domnul pe cruce au revenit!

Film creștin „Nu te amesteca în treburile mele” Segment 4 - Fariseii care L-au țintuit pe Domnul pe cruce au revenit!


Acum două mii de ani, când Domnul Isus Și-a înfăptuit lucrarea, fariseii au condamnat lucrarea Domnului Isus în numele susținerii Scripturii. Chiar L-au judecat pe Domnul Isus ca pe fiul unui tâmplar și au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a împiedica credincioșii să-L urmeze pe Domnul Isus. În final, L-au crucificat pe Domnul Isus. În zilele de pe urmă, Domnul Isus S-a întors pentru a-Și înfăptui lucrarea și a vorbi.

12/31/2019

O selecție din cele patru pasaje ale Cuvântului lui Dumnezeu din „Despre Biblie”

1. Timp de mulți ani, modul tradițional de a crede al oamenilor (cel al creștinismului, una dintre cele trei religii majore ale lumii) a fost citirea Bibliei; îndepărtarea de Biblie nu este credință în Domnul, îndepărtarea de Biblie este o heterodoxie și o erezie și, chiar şi atunci când oamenii citesc alte cărți, respectivele cărți trebuie să se întemeieze pe explicația Bibliei. Cu alte cuvinte, dacă spui că ai credință în Dumnezeu, atunci trebuie să citești Biblia, trebuie să mănânci și să bei Biblia, iar în afara Bibliei trebuie să nu te închini niciunei cărţi care nu pleacă de la Biblie.

Film creștin „Nu te amesteca în treburile mele” Segment 3 - Putem fi răpiți în Împărăția cerurilor după acceptarea răscumpărării Domnului Isus?

Film creștin „Nu te amesteca în treburile mele” Segment 3 - Putem fi răpiți în Împărăția cerurilor după acceptarea răscumpărării Domnului Isus?


Conform cuvintelor Domnului Isus spuse pe cruce „S-a sfârșit”, pastorii și bătrânii cercurilor religioase au tras concluzia că lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii era, așadar, terminată. La întoarcerea Domnului, credincioșii vor fi primiți în Împărăția cerurilor, fără a mai fi nevoie de o lucrare de curățire și mântuire a oamenilor. Este oare acest punct de vedere al pastorilor și bătrânilor conform cuvintelor lui Dumnezeu?

12/29/2019

Cuvântările Duhului Sfânt „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”

Cuvântările Duhului Sfânt „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”


Dumnezeu Atotputernic spune: „Hristos din zilele de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a adevărului. Acest adevăr este cărarea prin care omul va dobândi viața și singura cărare prin care omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și va fi aprobat de Dumnezeu. Dacă nu cauți calea vieții oferite de Hristos în zilele de pe urmă, atunci nu vei obține niciodată aprobarea lui Isus și nu te vei califica niciodată să pășești prin porțile împărăției cerului, deoarece tu ești atât o marionetă, cât și un prizonier al istoriei.