11/26/2019

„Taina Evlaviei”Segment 6 - Necesitatea ca Dumnezeu să Își facă lucrarea prin întrupare


„Taina Evlaviei”Segment 6 - Necesitatea ca Dumnezeu să Își facă lucrarea prin întrupare


De ce se spune că este mai benefic pentru mântuirea omenirii corupte ca Dumnezeu să Se întrupeze? În ce poate fi văzută necesitatea și semnificația majoră a întrupării lui Dumnezeu? Dumnezeu Atotputernic spune: „Trupul omului a fost corupt de Satana, orbit în cel mai adânc mod și vătămat profund. Principalul motiv pentru care Dumnezeu lucrează personal în trup este pentru că obiectul mântuirii Sale este omul, care este din trup și pentru că și Satana folosește trupul omului pentru a tulbura lucrarea lui Dumnezeu.

Ar trebui să știi cum a evoluat întreaga umanitate până în ziua de azi



Întreaga lucrare, de-a lungul celor 6 000 de ani, s-a schimbat treptat împreună cu vremurile. Schimbările în această lucrare au avut loc în funcție de împrejurările lumii întregi. Lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu s-a transformat doar treptat, în funcție de tendințele de dezvoltare ale umanității în ansamblu; nu a fost și planificată la începutul creației. Înainte ca lumea să fie creată sau chiar imediat după ce a fost creată, Iahve nu planificase încă prima etapă a lucrării, cea a legii; a doua etapă a lucrării, cea a harului; sau a treia etapă a lucrării, cea a cuceririi, în care El ar lucra, mai întâi, în mijlocul unui grup de oameni – unii dintre urmașii Moabului, și, prin asta, El ar cuceri întregul univers.

11/25/2019

„Taina Evlaviei” Segment 5 - Cum să știi că Hristos este adevărul, calea și viața


„Taina Evlaviei” Segment 5 - Cum să știi că Hristos este adevărul, calea și viața


Cele două întrupări ale lui Dumnezeu mărturisesc că „Hristos este adevărul, calea și viața.” De ce se spune că Dumnezeu este adevărul, calea și viața? Și apostolii, și personalitățile spirituale care L-au urmat pe Domnul Isus au spus multe lucruri, lucruri care sunt foarte benefice omului, așadar de ce nu constituie ele adevărul, calea și viața? Cum ar trebui să înțelegem diferența dintre aceste două aspecte?

Cea Mai Frumoasa Muzica Crestina „Pocăință”


Cele mai frumoase cantari crestine „Pocăință”


Bune intenții, sfatul zilelor de pe urmă,
trezesc omul din somn adânc.
Amintiri dureroase,
pete vechi îmi torturează conștiința.
În buimăceală, cu teamă mă rog,
solemn, în pocăință.
Ești prea blând,
dar eu Te-am înșelat cu iubire falsă.

11/24/2019

„Taina Evlaviei” Segment 4 - Doar Dumnezeu întrupat poate să facă lucrarea de judecată în zilele de pe urmă


„Taina Evlaviei” Segment 4 - Doar Dumnezeu întrupat poate să facă lucrarea de judecată în zilele de pe urmă


Fulgerul de la Răsărit mărturisește că Dumnezeu S-a întrupat în zilele de pe urmă ca să facă lucrarea de judecată El Însuși. Și totuși, lucrarea lui Dumnezeu în Epoca Legii a fost făcută cu ajutorul lui Moise. Așadar, nu poate lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă să fie făcută în același fel, cu ajutorul unor oameni? De ce trebuie Dumnezeu să Se întrupeze și să o facă El Însuși?

O lectură a cuvântului lui Dumnezeu „Esența lui Hristos este ascultare față de voința Tatălui ceresc” (Fragment I)


O lectură a cuvântului lui Dumnezeu „Esența lui Hristos este ascultare față de voința Tatălui ceresc” (Fragment I)


Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeul întrupat este numit Hristos, iar Hristos este trupul îmbrăcat de Duhul lui Dumnezeu. Acest trup este diferit de orice om care este din carne. Această diferență se datorează faptului că Hristos nu este din carne și oase, ci este întruparea Duhului. El are atât o umanitate normală, cât și o divinitate completă. Divinitatea Lui nu este stăpânită de niciun om. Umanitatea Sa normală susține toate activitățile Sale normale în trup, în timp ce divinitatea Sa desfășoară lucrarea lui Dumnezeu Însuși.

11/23/2019

„Taina Evlaviei” Segment 3 - Taina întrupării lui Dumnezeu


„Taina Evlaviei” Segment 3 - Taina întrupării lui Dumnezeu


În Epoca Harului, Dumnezeu S-a întrupat și a devenit Domnul Isus care a venit pentru a răscumpăra omenirea, iar fariseii evrei au spus că Domnul Isus era doar un om. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat și a devenit Dumnezeu Atotputernic, care a venit să Își facă lucrarea de judecată, iar pastorii și bătrânii lumii religioase spun, de asemenea, că Dumnezeu Atotputernic e doar un om, așadar care e problema aici?